Miri – Messi, meciul săptămânii

Miri - Messi, meciul săptămânii
Publicat: 09/06/2018, 14:59
Actualizat: 10/01/2020, 21:55

Miri (Miriam) Regev, ministrul israelian al Culturii și Sportului, din 2015, de când deține protofoliul, n-a ratat nici o strachină. A călcat în toate.

Protejata premierului Netanyahu, cea care îi ține locul când marele bărbat de stat zboară de pe un continent pe altul, doamna Regev poate că are reale comprehensiuni pentru sport, însă cu cultura se află pe baricade diferite (de când s-a instalat în fotoliul ministerial a început propria revoluție culturală, ciuca glumelor printre compatrioți).

Doamna General (53 de ani), care a avut printre alte misiuni și pe aceea (2005-2007) de purtător de cuvânt al Armatei, e obișnuită să nu i se iasă din ordin, chiar și atunci când inițiativele sale politico-patriotice sunt de o sinistră stupizenie. (Anul trecut, ca să dau cel mai pitoresc-sfidător exemplu, a apărut pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes, cu o rochie pe care era imprimat Ierusalimul, având în prim plan Cupola Stâncii).

În seara această ar fi trebuit să se desfășoare, la Haifa, meciul amical de fotbal Israel-Argentina. Biletele s-au vândut, în mai puțin de o oră, de acum o săptămână. Însă Miri Regev s-a gândit că trebuie să mute meciul de la Haifa la Ierusalim (pe stadionul „Teddy”, numit astfel după legendarul primar Teddy Kollek, care l-a ridicat), dând evenimentului sportiv o groasă tușă politică. De aici a început scandalul, care e departe de a se fi stins. Provocat, Jibril Rajub, președintele Asociației palestiniene de fotbal, a făcut un apel la Lionel Messi să nu participe la competiție, aminințându-l că, în caz contrar, foarte numeroșii săi fani arabi îi vor arde tricoul și chipul în efigie în semn de revoltă.

Scandalul s-a mutat repede în cabinetele liderilor din Israel și Argentina. Premierul Bnejamin Netanyahu a încercat să facă presiuni asupra președintelui Mauricio Macri, în speranța că acesta va convinge echipa să joace în Ierusalim. N-a reușit, deși Bibi e un mare maestru al persuasiunii, și miercuri, într-o declarație de presă, a trebuit să se declare învins: „Am discutat aseară cu președintele Argentinei și l-am întrebat dacă ar putea interveni. După scurt timp, m-a informat că s-a străduit, dar că nu are nici o posibilitate de a schimba o asemenea decizie. Regev a vrut să mute meciul la Ierusalim, este o cerință firească de a muta jocul în Ierusalim. Din păcate, ei s-au retras. Sper că acest lucru nu va afecta alte domenii. Trebuie să ne pregătim pentru posibilitatea ca tot felul de presiuni să se exercite”.

Această ultimă ispravă a doamnei ministru Miri Regev face de câteva zile prima pagină a ziarelor și încinge talkshowurile. Nici partidul (Likud), nici măcar prim ministrul (care încercase din răsputeri) nu mai au cum s-o salveze din calea țunamiului de acuze ale suporterilor. Doamna General a rămas să se bată singură cu toți cei care îi vor capul. Ieri, în jurnalul Canalului 2, Roni Daniel a făcut-o „zmeu incendiar” (aluzie la noile metode teroriste ale palestinienilor) și considerând că, urgent, „cineva trebuie s-o oprească!”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
S-a aflat cauza morții lui Bogdan, asistentul veterinar găsit fără suflare în propria mașină. Ce...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Meghan îl duce pe Harry în Nigeria, în căutarea rădăcinilor familiei sale
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Promisiunea făcută de Iulia Albu după ce fostul ei soț, Mihai Albu, a fost diagnosticat...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
A existat cu adevărat Calul Troian?